Pieton accidentat mortal în raionul Râşcani

Un bărbat de 41 de ani, locuitor al capitalei, a fost accidentat mortal în raionul Râşcani. Potrivit Direcţiei Poliţia Rutieră, pietonul a traversat strada neregulamentar. Poliţia urmează să stabilească dacă şoferul, în vârstă de 29 de ani, a consumat sau nu alcool înainte să urce la volan şi cu ce viteză se deplasa, transmite Info-Prim Neo. Două căruţe au fost izbite de maşini, una în satul Colibaş, raionul Cahul, şi alta în satul Gherman din Ungheni. Ca urmare trei bărbaţi şi o femeie au ajuns la spital cu diferite leziuni corporale. La 14 octombrie, pe traseele din Republica Moldova au fost înregistrate 9 accidente de circulaţie cu victime şi 43 fără. Agenţii de circulaţie au aplicat amenzi la 17 şoferi băuţi, la 45 care se deplasau fără centură de siguranţă şi la încă 78 care au depăşit limita de viteză.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.