Pieton accidentat mortal de un șofer beat și care conducea cu viteză

O femeie în vârstă de 62 de ani a fost accidentată mortal duminică seara în satul Onești din raionul Edineț. Potrivit poliției, șoferul conducea cu viteză, fiind în stare de ebrietate.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Edineț, Svetlana Talpă, a declarat pentru IPN că șoferul, în vârstă de 43 de ani, se deplasa pe strada centrală din satul Onești, în direcția localității Zăbriceni. Bărbatul a încălcat limita de viteză de deplasare, a accidentat o femeie, care se deplasa pe marginea dreaptă a carosabilului, în direcția de deplasare a autovehiculului.

În urma traumatismelor, victima a decedat pe loc, până la sosirea ambulanței.

Fiind supus testării alcoolscopice, conducătorului automobilului i s-a depistat concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de 1,30 mg/l. Șoferul a fost condus la Spitalul raional Edineț pentru prelevarea probelor biologice de sânge.

Pe marginea acestui caz a fost intentată o cauză penală, iar șoferul riscă până la opt ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.