Reprezentanții comunității industriei creative din Republica Moldova apreciază organizarea, pentru a doua oară, a expoziției dedicate designului italian. Prin intermediul evenimentului, aceștia își propun să cunoască mai bine designul italian și cultura italiană, pentru a se inspira și a participa la formarea gustului și frumosului în Republica Moldova. Opinia a fost expusă la o conferință de presă la IPN, de către Alexandrin Buraga, fondatorul Platformei Design Cafe&Club, partener al expoziției de design italian, care se desfășoară în perioada 24-30 martie la Castelul Mimi.
Alexandrin Buraga a menționat că designul italian are o importanță deosebită pentru cultura mondială și pentru stabilirea tendințelor. La cea de-a doua ediție a expoziției care se organizează în Moldova vor fi aduse piese istorice de design iconic ale renumiților designeri italieni.
Ambasadoarea Italiei în Republica Moldova, Valeria Biagiotti, a declarat că organizarea expoziției confirmă rolul central pe care îl are designul italian pe plan internațional. Din cele 179 de mii de întreprinderi europene în domeniul designului, cu un venit de peste 25 de miliarde de euro, 29 de mii sunt din Italia, cu un volum de afaceri care depășește 4,3 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 0,3% din PIN al Italiei.
În Europa, spune Valeria Biagiotti, fiecare al șaselea designer este de origine italiană, iar sectorul designului numără peste 48 de mii de angajați. Italia este a doua țară din lume după numărul brevetelor de design emise. Potrivit ambasadoarei, sistemul de design italian se bucură de competitivitate grație sistemului de instruire și învățământ aplicat în Italia. Un exemplu în acest domeniu este orașul Milano, unde se află cele mai multe școli de design din lume.
Cel puțin zece dintre cele mai renumite branduri italiene, al căror design au făcut istorie, vor fi prezente la expoziția „Ziua Designului Italian în Republica Moldova”. Evenimentul se va desfășura în perioada 24-30 martie, la Castelul Mimi. Sâmbătă, 23 martie, la inaugurarea expoziției, începând cu ora 15.00, vor participa invitații speciali ai evenimentului, iar de duminică, 24 martie, și până sâmbătă, 30 martie, vor avea acces toți oaspeții Castelului Mimi.