Pictoriţa Nicoleta Stati a încântat publicul şi criticii italieni

Tânăra pictoriţă Nicoleta Stati a cules înalte aprecieri din partea presei de specialitate din Italia, precum şi din partea publicului numeros care i-a admirat expoziţia personală din cadrul celei de-a 5-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film „Salento Finibus Terrae” de la San Vito dei Normanni. Expoziţia sub genericul „După vântul din Est”, care a inclus 50 de tablouri semnate de Nicoleta Stati, a fost prezentată publicului italian în perioada 26 iulie – 11 august, în locaşul fostei biserici „San Giovani” din localitatea San Vito dei Normanni. Lucrările, executate în ulei pe pânză, prezintă natură statică, portrete, peisaje şi pictură abstractă. Potrivit Nicoletei Stati, ele exprimă propria sa viziune asupra lumii şi fiinţelor înconjurătoare, o viziune modernă încadrată în canoanele picturii clasice. Reprezentantul Sindicatului Naţional de Presă din Italia, Umberto Garibaldi, s-a referit în cadrul unei conferinţe de presă de vineri, 21 septembrie, la zecile de articole laudative din presa italiană care au avut drept subiect expoziţia „După vântul din Est”. Pictura Nicoletei Stati este plină de dragoste şi sună ca o gingaşă rugăciune de mulţumire existenţei însăşi, cu toate faţetele ei nenumărate, a spus Umberto Garibaldi, citând din propriul articol dedicat pictoriţei. Născută la 15 iunie 1981 la Chişinău, Nicoleta Stati şi-a făcut studiile la Liceul Republican de Arte plastice „Igor Vieru” din Chişinău (unde actualmente este profesoară de desen), Institutul de Arte „Paolo Toschi” din Parma, „College du Leman” din Elveţia, Academia Artelor Frumoase din Roma şi Academia de Teatru, Muzică şi Arte de la Chişinău. Tablourile Nicoletei Stati au fost expuse în multe ţări ale lumii şi au fost admirate la Paris, Roma şi Moscova. Din 2007, pictoriţa este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.