Piaţa şi investiţiile în Moldova necesită stabilitate economică şi politică a ţării, Marius Lazurca

„Dezvoltarea pieţei şi investiţiilor în Republica Moldova necesită garanţii legate de stabilitatea economică şi politică a ţării”, a declarat Ambasadorul României la chişinău, Marius Lazurca, la şedinţa Clubului Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM) „Pro-Sper” în cadrul căreia au fost discutate oportunităţile de colaborare România – Moldova, notează Info-Prim Neo cu referire la la Departamentul relaţii cu publicul al Asociaţiei. Ambasadorul a care a reamintit că România a fost şi este un susţinător şi promotor al procesului de integrare a Republicii Moldova în UE, a împărtăşit experienţa ţării sale de aderare la UE, iar, în ultimul an şi jumătate, a fost foarte activă în Moldova prin deschiderea consulatelor generale şi prin implementarea altor instrumente juridice solide. „Din punct de vedere psihologic, cetăţeanul de rând va simţi punctul determinant de apropiere de UE în momentul liberalizării regimului de vize”, a mai menţionat diplomatul român. Discuţiile de la şedinţa Clubului s-au axat pe brand-urile Diverta şi Debenhams, istorii de succes ale unor afaceri româneşti în Republica Moldova. Prezentarea a fost făcută de Olga Ţurcanu, reprezentantă a RTC Group, şi a cuprins informaţii despre istoricul afacerii, decizia de a se extinde în Republica Moldova, despre problemele şi oportunităţile în procesul de dezvoltare a afacerii. Cei circa 25 de membri ai AOAM prezenţi la şedinţă au luat cunoştinţă şi de viitoarele activităţi ce vor fi întreprinse pentru consolidarea relaţiilor româno-moldoveneşti, inclusiv înfiinţarea Camerei de Comerţ româno-moldoveneşti, organizarea misiunilor comerciale şi încurajarea investiţiilor oamenilor de afaceri din România în Moldova. Clubul AOAM „Pro-Sper” a fost fondat la începutul lunii noiembrie 2010.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.