Petru Macovei: Este important ca oamenii să nu creadă din prima declarațiile pe care le fac politicienii

În campaniile electorale, când fenomenul știrilor false se amplifică, este important ca oamenii să nu dea crezare, din prima, declarațiilor pe care le fac politicienii, să încerce să vadă dacă grupul politic care încearcă să vină la putere chiar este interesat de problemele reale ale oamenilor și nu inventează pseudo-probleme. „Dacă vom gândi din această perspectivă, atunci, cu siguranță, alegerea noastră va fi una conștientă și corectă. Este inadmisibil să continuăm să promovăm politicieni care pedalează pe falsuri și pe manipularea opiniei publice”, declarația a fost făcută de Petru Macovei, director executiv al Asociației Presei Independente (API), în cadrul dezbaterii publice „Demitizarea mesajelor electorale false și contracararea discursului instigator la dezbinare”, organizate de Agenția de presă IPN.

Potrivit lui Petru Macovei, scopul politicienilor, în special într-o campanie electorală, este să atragă cât mai mulți susținători și pentru ei nu mai contează, dacă o fac prin adevăr, soluții la probleme, sau inventarea unor pseudo-probleme și a unor pseudo-soluții pentru acestea: „Cu asta se ocupă multe partide în campania electorală”.

Directorul executiv al API susține că partidele au consilieri în comunicare și mizează foarte mult pe consultanța care o oferă acești comunicatori care nu fac nimic altceva decât să câștige niște bani din dorința partidelor de a câștiga alegerile. „De aceea sunt inoculate acele mesaje care exploatează emoțiile oamenilor, fobiile și temerile lor. Această avalanșă de știri false vine dintr-o anumită parte a eșichierului moldovenesc care inventează pseudo-probleme pentru a inventa pseudo-soluții pentru ca să-și mențină propriul electorat și pentru a dezbina și din electoratul celorlalte partide. Aceste formațiuni politice care inventează probleme în campaniile electorale, de fapt nu sunt partide în sensul clasic al cuvântului, dar sunt grupuri care vor să acceadă la putere pentru cu totul alte scopuri decât soluționarea problemelor cetățenilor”, a spus el.

În opinia lui Petru Macovei, setul de instrumente pentru contracararea acestor mesaje este destul de redus, anume pentru faptul că politicienii sunt beneficiarii finali ai fenomenului, iar atât timp cât există o clasă politică iresponsabilă, aceasta nu se gândește la interesul public, la consolidarea capacității de reziliență, adică a modalității prin care oamenii pot să contracareze acest fenomen, „de aceea se poate miza, în primul rând, pe gândirea critică a fiecăruia dintre noi.

„Trebuie de învățat de a distinge o informație adevărată de una potențial falsă. În particular, există platformele de fact-cheking, oamenii trebuie să se informeze din mai multe surse, să verifice informațiile și să nu creadă tot ce li se spune, să-și facă o listă de instituții media de încredere la care să apeleze, dar și aici trebuie să fie foarte atenți, deoarece sunt surse media care peste noapte, din cauza condițiilor financiare sau a altor condiții devin partizani ai partidelor politice. De aceea e important să existe obișnuința de a consulta mia multe surse și să se tragă concluziile de rigoare, fiecare punându-și semne de întrebare”, afirmă Petru Macovei.

Potrivit lui, statul aici nu poate ajuta pentru că nu există mecanisme legale prin care distribuitorii de știri false să fie sancționați. „E nevoie de perfecționat cadrul legal, dar trebuie de abordat subiectul atent așa ca această măsură să nu fie aplicată abuziv pentru a pedepsi pentru critică anumite instituții media”, a spus directorul executiv API.

Dezbaterea publică „Demitizarea mesajelor electorale false și contracararea discursului instigator la dezbinare”, este ediția a 186-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat de IPN cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.