Petru Frunze, candidatul PAS pentru funcția de deputat, susține că declarațiile și acuzațiile la adresa sa, lansate astăzi de către doi locuitori ai satului Puhoi, Gheorghe Toma și Iacob Botezatu, sunt false. Contactat de IPN, candidatul a menționat că niciodată nu a fost bănuit sau sancționat pentru încălcare a ordinii publice, nici contravențional, nici penal. Nu a avut nicio calitate în niciun dosar. „Sunt niște aberații electorale, altfel nu au cum să facă campanie”, a spus candidatul.
Potrivit lui Petru Frunze, acuzațiile aduse de Gheorghe Toma sunt legate de un eveniment din 2006, când, fiind la discotecă ambii, și alți tineri, Gheorghe Toma a provocat un conflict cu o altă persoană, Ghenadie Bîrcă, și s-a ajuns la bătaie. Gheorghe Toma a scris plângere pe Ghenadie Bîrcă. În 2019, un portal de știri false a publicat unele materiale în care se arăta că Petru Frunze l-ar fi bătut pe Gheorghe Toma. Când Petru Frunze a solicitat Procuraturii să investigheze aceste publicații, Gheorghe Toma a fost citat la Procuratură și a dat depoziții prin care a reconfirmat faptul că în 2006 Petru frunze nu a avut nicio legătură cu bătaia, ci a fost doar garant, în baza unei recipise comune, prin care și-a asumat, în numele lui Ghenadie Bîrcă, achitarea tratamentului de câteva mii de lei. „Dar aceea a fost o recipisă și nicidecum o declarație prin care îmi asum o vină sau alta”, susține Petru Frunze.
După ce Gheorghe Toma a organizat prima conferință de presă, acum ceva vreme, Petru Frunze spune că s-a adresat cu o plângere la Procuratură și speră ca acesta să deschidă o cauză penală pentru depoziții false și declarații care se contrapun.
Cât privește declarațiile lui Iacob Botezatu, candidatul spune că acesta, în perioada 2016-2020, a fost activist aprig al „regimului Plahotniuc”, a scris pe numele lui Petru Frunze o mulțime de plângeri, pe când acesta ocupa funcția de primar. A fost condamnat la pușcărie pentru 5 ani pentru că a bătut și legat mai mulți paznici la o fermă și a furat porci. Acum este învinuit într-un alt dosar penal. Dosarul i-a fost deschis pentru că în 2020, având o fermă, a luat mai mulți tineri pe care i-a ținut un an de zile, i-a bătut, nu le-a plătit salariul, o parte din ei au făcut tuberculoză și el refuză să le acopere cheltuielile pentru tratament. Cauza penală este deschisă pentru sclavie și este remisă în instanța de judecată pentru a fi condamnat, a afirmat Petru Frunze.
Petru Frunze spune că are informații precum că cei doi bărbați, fiind activiști ai Partidului Socialiștilor, chiar dacă ei în conferința de presă au negat acest lucru, au avut asigurări din partea formațiunii că, în cazul în care discreditează PAS în această campanie electorală, le vor fi clasate dosarele penale pe care le au.
Acuzațiile a doi locuitori ai satului Puhoi, raionul Ialoveni pot fi urmările aici.