Petrocub a învins-o pe Zimbru cu 2-1 și se menține la 3 puncte de Sheriff. La golurile lui Teodor Lungu și Ioan-Călin Revenco, gazdele au replicat prin Shahrom Samiev, transmite IPN.
Într-o altă partidă disputată la Chișinău, Sheriff s-a impus în fața echipei Sfîntul Gheorghe cu 2-0. Golurile au fost marcate de Mouhamed Diop și Cedric Badolo.
În Super Liga a mai rămas de disputat o singură etapă. În caz că Sheriff și Petrocub vor termina la egalitate de puncte va avea loc „meciul de aur”.
Sâmbătă, 20 mai, Sheriff o va găzdui pe Milsami, iar Petrocub va juca pe teren propriu cu Sfîntul Gheorghe.