Pentru reluarea asistenței financiare acordată Republicii Moldova, Uniunea Europeană așteaptă ca toate condițiile înaintate anterior să fie respectate. Aceste condiții țin de atingerea standardelor europene care stau la baza Acordului de Asociere semnat de UE și Republica Moldova, asociere politică și integrare economică. Declarația a fost făcută de șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, în cadrul unui interviu pentru IPN. Potrivit lui, susținerea din partea Uniunii Europene este una masivă, este cea mai mare pe care Moldova o primește de la partenerii din străinătate, dar ea este legată și de niște standarde care trebuie să fie atinse și acesta este obiectivul declarat de către ambele părți.
„Odată cu îndeplinirea acestor standarde, oamenii din Republica Moldova trebuie să se bucure de standarde și de statul de drept, dar și de economie, cu timpul și standarde în ceea ce privește nivelul de viață precum în Uniunea Europeană. Și asta este o perspectivă foarte atrăgătoare. Sigur că aceste două lucruri – asistență și aceste obiective, standarde, politici sunt legate și asistența este oferită pentru atingerea acestor standarde. Este și un lucru unic chiar și în istoria relațiilor externe și parteneriat pentru dezvoltare, pentru că UE nu numai că a oferit acces la piața proprie, dar a oferit și bani, și metodologie referitor la cum firme din Moldova pot ajunge la standarde care vor fi bine primite în piața UE”, a declarat ambasadorul UE.
Potrivit lui, același lucru este și în ceea ce privește regimul fără vize, unde de asemenea s-a oferit mijloace pentru îndeplinirea condițiilor planului de acțiuni pentru liberalizarea vizelor. „Noi vom coopera cu orice Guvern în baza așteptărilor și a criteriilor care există în cadrul relațiilor. Vor aștepta ca partenerii din viitorul Guvern vor face tot pentru a ajunge la progres în implementarea Acordului de Asociere pentru oamenii Republicii Moldova și asta trebuie să facă viața cetățenilor mai bună și să aducă, de asemenea, îmbunătățiri în mai multe sectoare, de la economie, justiție –care are o importanță primordială, reforma justiției trebuie să fie în vizorul oricărei guvernări”, a adăugat oficialul european.
Peter Michalko spune că există și alte sectoare, unde sunt programe importante, de exemplu, programul UE pentru climă, care trebuie să aducă resurse noi pentru Moldova în ceea ce ține de mediu, pentru a face față provocărilor legate de schimbările climaterice. „Sunt foarte importante, mai ales pentru sectorul agricol și economia ca atare. Sunt multe posibilități - ultimul proiect prevede nouă milioane de euro. Săptămâna trecută au fost deschise două linii noi de credit, fiecare în valoare de cinci milioane de euro pentru ÎMM din Moldova. Sunt multe planuri și prilejuri, vrem să fie implementate pentru că ele aduc șansa pentru o viață mai bună pentru moldoveni”, a afirmat șeful Delegației UE.
În ceea ce ține de afirmațiile liderilor blocului ACUM care spun că dacă vor forma ei un guvern minoritar vor reuși deblocarea asistenței financiare în câteva luni, Peter Michalko spune că nu se poate referi la ceea ce spun participanții la procesul politic intern. „Știți bine că a fost anunțată asistența macro-financiară în valoare de o sută de milioane de euro, iar condițiile au fost spuse foarte clar pe hârtie. Sunt și plățile în domeniul suportului bugetar, care tot sunt legate de îndeplinirea acelor criterii și acolo, împreună, este vorba despre mijloace de aproape 50 milioane de euro. Plus, sunt programe anuale în valoare de 50 milioane de euro”, a menționat ambasadorul UE.
Peter Michalko a reiterat că pentru cooperarea cu orice Guvern care se va instaura la Chișinău, UE așteaptă ca aceste condiții să fie îndeplinite și în baza acestora asistența va putea fi oferită. „Din partea noastră, orice proces politic ar fi, îndeplinirea acestor așteptări este ceea ce e cerut și e cel mai mare interes al UE în relațiile cu Moldova - stabilitatea politică este unul dintre cei mai importanți factori pentru orice proces politic”, a declarat șeful Delegației UE.