Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, spune că deși a fost criticat pentru opinia exprimată anterior, poziția comunității europene rămâne neschimbată. Diplomatul spune că este îngrijorător că persoane care sunt implicate în frauda bancară ar putea participa la luarea deciziilor privind învestirea unui nou Guvern. Ambasadorul Uniunii Europene mai spune că soluționarea crizei politice de la Chișinău este exclusiv prerogativa clasei politice, iar comunitatea internațională doar va monitoriza procesele care au loc, notează IPN.
Deși anterior a fost acuzat de imixtiune în treburile interne ale Republicii Moldova pentru opinia exprimată privind crearea majorității PSRM-ȘOR, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău spune că poziția sa nu s-a schimbat.
„Este foarte îngrijorător dacă persoane care au făcut parte din frauda bancară să participe la formarea unui nou Guvern. Asta e poziția Uniunii Europene de lungă durată, chiar de la alegerile parlamentare. Încă de atunci vorbim de lupta împotriva corupției, investigarea fraudei bancare și spunem că interesele particulare nu au ce căuta în sistemul politicii democratice din Republica Moldova”, a spus Peter Michalko în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la postul de televiziune ProTV Chișinău.
Diplomatul a răspuns criticilor pe care le-a primit anterior din partea socialiștilor și reprezentanților Partidului Șor și spune că nu-și va schimba opinia așa cum au făcut unii actori politici care inițial anunțau că vor alegeri anticipate, iar acum încearcă să evite un scrutin anticipat.
„Văd că, mai degrabă, cei implicați în viața politică își schimbă atitudinea.Noi vom continua să avem această poziție clară, sunt recunoscător ong-urilor din Republica Moldova care m-au susținut, am primit multe mesaje din partea cetățenilor simpli care mă susțin”, a mai spus șeful Delegației UE în Republica Moldova.
Diplomatul european a mai menționat că soluționarea crizei politice rămâne la discreția factorilor politici, iar alegerile anticipate pot reprezenta o soluție în acest sens.
„Voința politică este cel mai important factor. Am văzut că anterior toate partidele din Parlament voiau alegeri anticipate, din acestă perspectivă cred că anticipatele pot fi o soluție de depășire a acestei crize. Criza va fi soluționată doar de cei care iau decizii politice în Republica Moldova”, a declarat Peter Michalko.
Șeful Delegației UE la Chișinău a mai menționat că Republica Moldova este prima țară din Europa care obține vaccin anti-COVID-19 pe platform COVAX, iar pentru a face față pandemiei, paralel cu procesul de imunizare, autoritățile ar trebui să înăsprească măsurile restrictive.