Salariul brut al unui judecător începător, în anul 2018, a fost în medie de 10,700 de euro anual. Cifra este de trei ori mai mare decât cea din în 2013 și de cinci ori mai mică decât media Consiliului Europei. Un infografic care reflectă salariile judecătorilor și procurorilor a fost publicat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), transmite IPN.
Salarii mai mici decât judecătorii din Moldova în 2018 le aveau doar judecătorii din Ucraina. Aici judecătorii începători au primit peste șapte mii de euro anual, salariu brut.
Cel mai mare salariu anual brut în 2018 l-au avut judecătorii începători din Germania – peste 47 de mii de euro anual și cei din Estonia – peste 41 de mii de euro anual. Judecătorii începători din România au avut 29 de mii de euro anual, iar cei din Rusia – peste 18,6 mii de euro.
Potrivit datelor CRJM, între 2016 și 2018, salariul procurorilor începători din Moldova a crescut cu 71%. În 2018, salariul procurorilor începători din Moldova era de trei ori mai mic decât media Consiliului Europei.
În 2018, salariul judecătorilor și procurorilor din Moldova, raportat la salariul mediu pe economie, era peste media Consiliului Europei, iar salariul procurorilor din Moldova, raportat la salariul mediu pe economie, era mai mare decât în majoritatea țărilor post-sovietice.