Doi tineri din capitală au fost condamnaţi pentru sustragere a peste un milion de lei de pe conturile mai multor bănci din SUA, Brazilia, Ucraina şi din alte ţări. Potrivit oamenilor legii, cei doi studenţi au furat banii prin intermediul cardurilor bancare false, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, tinerii, folosind tehnologii informaţionale de copiere şi stocare a datelor cu caracter personal al deţinătorilor de carduri, au fabricat şi pus în circulaţie peste o mie de carduri bancare false. Cele mai multe carduri aparţineau băncilor comerciale din SUA. Astfel, în perioada lunilor aprilie – mai 2013, prin intermediul acestor carduri, au fost sustraşi aproximativ 1,2 milioane lei. Potrivit oamenilor legii, celelalte încercări ale tinerilor de a sustrage aproximativ două milioane de lei au eşuat.
De asemenea, ca urmare a percheziţiilor efectuate în patru apartamente ale inculpaţilor, a fost identificat laboratorul în care erau fabricate cardurile bancare, dar şi mijloace băneşti în diferite valute. Cei doi tineri, în vârstă de 22 şi 23 de ani, au fost şi anterior în conflict cu legea.
Pentru comiterea furturilor, tentativelor de furt şi punerea în circulaţie a cardurilor false, inculpaţii au fost condamnaţi la 9 ani şi 6 luni şi, respectiv, 8 ani închisoare. Sentinţa este cu drept de atac.