Peste șase mii de cereri depuse online în capitală pentru înscrierea în clasa I

Peste șase mii de cereri au fost depuse online, până pe 18 aprilie, pentru înscrierea în clasa I în instituțiile de învățământ din Chișinău. Primăria capitalei precizează că înscrierea copiilor de vârstă școlară prin intermediul platformei escoala.chisinau.md continuă, transmite IPN.

Cererile se depun pentru ocuparea celor 10 316 locuri repartizate în 389 de clase din 140 de instituții de învățământ, inclusiv cele private.

Conform Regulamentului Direcției generale educație, tineret și sport, sunt înscriși la școală obligatoriu toți copiii din districtul școlar corespunzător care au împlinit șapte ani până la începutul anului de studii.

Înscrierea copiilor la școală pentru anul de studii 2022-2023 se face în două etape. Prima etapă se desfășoară în perioada 1 aprilie - 13 iunie, fiind vorba despre depunerea cererilor în instituții conform adresei de domiciliu. A doua etapă, care are loc în perioada 14 iunie - 29 august, presupune completarea locurilor rămase disponibile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.