Peste jumătate de milion de dolari au fost ridicați la frontieră de la început de an

Peste jumătate de milion de dolari, aproape 86 de mii de euro și 25 de mii de hrivne ucrainene au fost ridicate de Serviciul Vamal de la începutul anului de la persoanele care au încercat să le scoată sau să le introducă fraudulos în țară. În 14 cazuri făptașii vor răspunde penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, iar în 15 cazuri – contravențional. Mijloacele financiare sunt pasibile confiscării, transmite IPN.

Andrei Moiseev, funcționar vamal, precizează că persoana fizică are dreptul să scoată din țară sume de până la 10 mii de euro fără ca acestea să fie declarate organului vamal în scris, dar acestea vor trebui să fie declarate dacă acest lucru este solicitat de funcționarul vamal. Sau persoana le poate declara opțional dacă va avea nevoie pe viitor de un formular tipizat a Serviciului Vamal pentru a demonstra proviniența banilor. Declararea banilor este absolut gratuită.

În cazul în care suma deținută este de la 10 mii de euro la 50 de mii de euro, este obligatoriu ca să fie declarată funcționarilor vamali. Pe sensul de intrare, acte confirmative la importul banilor nu sunt solicitate. La exportul valutei între 10 mii de euro și 50 de mii de euro persoana, pe lângă declarația vamală în scris, este obligată să prezinte formularul tipizat, fie autorizația de export valută eliberată de Banca Națională sau permisiunea de export valută eliberată de o bancă acreditată în Moldova. Dacă suma depășește 50 de mii de euro, se admite exclusiv transferul bancar.

Atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire, persoanele fizice pot introduce orice tip de valută, dar la calcularea acestora se va ține cont de cursul de schimb a Băncii Naționale.

Dacă persoanele rezidente sau nerezidente au la ei mai mult de 10 mii de euro, dar nu le declară, iar acestea sunt depistate de funcționarul vamal, persoana va fi sancționată atât contravențional, cât și penal, iar banii vor fi ridicați.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.