Peste 90 de mii de persoane şi-au schimbat medicul de familie

Peste 90 de mii de persoane şi-au schimbat medicul de familie în perioada septembrie-octombrie. Anul curent s-au înregistrat cu cinci mii mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Acestea vor putea beneficia de serviciile noului medic începând cu 1 ianuarie 2017, transmite IPN.

Printre cele mai frecvente motive care i-au determinat pe cetăţeni să se înregistreze la alt medic sunt schimbarea locului de trai, accesul la investigaţii oferite în aceeaşi instituţie medicală, calitatea serviciilor, atitudinea personalului medical.

Fenomenul de migrare la alt medic de familie sau instituţie medicală primară este mai accentuat în mediul urban. Astfel, 55% din numărul total de cereri au fost depuse de persoanele din mediul urban, iar 45% de cele din mediul rural.

Conform datelor din registrul persoanelor înregistrate în instituţiile medico-sanitare primare, 36% din cele peste 90 de mii de solicitări au fost făcute de locuitorii municipiului Chişinău.

La fel ca şi în anii precedenţi, şi în 2016 au fost atestate cazuri când unele instituţii medico-sanitare au înregistrat pe listele lor persoane fără ca acestea să solicite schimbarea medicului de familie. În acest an au existat 15 mii de divergenţe legate de trecerea de la un medic la altul. Dacă o persoană depistează că este înregistrată la alt medic de familie şi la altă instituţie, în lipsa unei cereri depuse anterior în acest sens, ea trebuie să solicite în scris sau în formă electronică CNAM efectuarea modificărilor în registrul persoanelor înregistrate în instituţiile medico-sanitare primare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.