Peste 7700 de copii din Chişinău vor primi ajutor financiar la început de an şcolar

Peste 7700 de copii din Chişinău vor primi ajutor financiar la început de an şcolar. Indemnizaţia, în valoare de 600 lei, este eliberată începând de luni, 10 august, transmite Info-Prim Neo. Potrivit şefului Direcţiei executive a Fondului municipal de susţinere socială a populaţiei, Mihai Sorochin, banii pot fi ridicaţi la orice filială a Băncii de Economii. Părinţii trebuie să prezinte doar buletinul de identitate. Copiii care vor primi ajutor din partea Primăriei Chişinău au fost selectaţi de către directorii şcolilor, împreună cu diriginţii de clase. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a promis că aceste sume vor putea fi majorate în anii viitori. Mai mult, pentru anul 2010 deja este preconizată o schimbare în ce priveşte alimentaţia copiilor în şcoli. Aceasta se va efectua în bază de tichete nominale. În aşa fel, susţine primarul, vor fi mai bine gestionaţi banii. Primăria a alocat 4, 300 mln lei pentru ajutorarea copiilor din familiile socialmente-vulnerabile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.