Peste 6500 de români din Republica Moldova și-au dat până acum votul la prezidențiale

Peste 6500 de români aflați în Republica Moldova  au votat în cadrul alegerilor președintelui României, începând cu ziua de vineri, 8 noiembrie, ora 12.00, când s-au deschis secțiile de votare în diasporă, și până sâmbătă, 9 noiembrie, ora 09.30. Procesul continuă. Datele sunt prezentate în regim online de către Biroul Electoral Central din România, transmite IPN.

Potrivit BEC, din cei 6500 de votanți din Republica Moldova, aproape 20 și-au exercitat dreptul de vot prin corepondență, restul fiind incluși pe listele suplimentare.

37 de secții de votare sunt deschise în Republica Moldova astăzi și duminică, între orele 07.00 și 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se vor afla la sediul secției de votare, precum şi la rând în afara sediului secției de votare, vor putea să-şi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.

La Chișinău se poate vota în 12 secții de votare, la Bălți sunt deschise două secții de votare, iar câte o secție funcționează în alte 23 de localități.

Pentru a putea vota, cetățenii români aflați în Republica Moldova au nevoie de carte de identitate românească sau de pașaport simplu electronic eliberat de autoritățile române, acte aflate în perioada de valabilitate în ziua alegerilor. Pot vota persoanele care au împliniți 18 ani în ziua scrutinului.

De la deschiderea secțiilor de vot în diasporă, aproape 85 de mii de cetățeni români au votat în cadrul scrutinului. Dintre aceștia, puțin peste 25 de mii au votat prin corespondență.

În cazul în care președintele României nu va fi ales din primul tur, va urma un al doilea tur de scrutin, pe 22, 23 și 24 noiembrie.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.