Toți copiii din familiile de refugiați ucraineni, aflați pe teritoriul Republicii Moldova, pot beneficia de dreptul la educație în cadrul instituțiilor de învățământ din țară. Până în prezent, au fost depuse 75 de cereri pentru înscrierea în grădinițe și 631 de cereri pentru școlarizare temporară. Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat astăzi unele prevederi prin care Ministerul Educației și Cercetării a fost împuternicit să aprobe cadrul normativ care să permită școlarizarea temporară a copiilor și tinerilor din familiile refugiaților cu unele derogări de la actuala legislație, transmite IPN.
Ministrul educației, Anatolie Topală, a declarat într-o conferință de presă că în anul de studii 2021-2022, în țară funcționează 972 de instituții de învățământ secundar cu predare în limba română, 261 – cu predare în limba rusă, inclusiv instituții mixte, cu predare în rusă și în română. Dintre acestea, în 37 de instituții sunt predate discipline obligatorii – limba și literatura ucraineană, istoria, cultura și tradiția poporului ucrainean. Prin urmare, profesorii respectivi pot asigura predare în limba ucraineană.
Potrivit ministrului, astăzi în țară se află peste o sută de mii de cetățeni ucraineni și de alte naționalități care au intrat pe segmentul moldo-ucrainean, iar dintre ei – 48 de mii sunt copii. Din cele 631 de cereri pentru școlarizare temporară, câte circa trei sute sunt pentru clasele primare și gimnaziale, iar restul țin de treapta liceală. Peste 550 de persoane au solicitat studii în limba rusă, 40 – în limba ucraineană, iar 37 – în limba română.
Copiii din familiile care au solicitat azil pot să se înscrie la școală ca urmare a recunoașterii și echivalării perioadelor de studii, iar până la finalizarea acestei proceduri, copilul va avea statutul de audient. De asemenea, toți copii vor avea posibilitatea să frecventeze instituția de învățământ în calitate de audient, fără obligativitatea școlarizării, cu înregistrarea solicitantului într-un registru provizoriu. Totodată, copiii pot participa la activitățile extrașcolare și acest lucru nu este condiționat de calitatea de audient sau elev.
Încadrarea în instituțiile de învățământ general a copiilor se face în baza unei cereri depuse de părinte sau de către reprezentantul legal la organul local de specialitate în domeniul învățământului, la administrația publică locală sau la instituția de învățământ, în funcție de localizarea temporară. În același timp, încadrarea în grădinițe se va face în funcție de resursele financiare bugetare alocate instituției. Vor avea prioritate solicitările în cazul părinților angajați în câmpul muncii.
Ministerul, împreună cu partenerii de dezvoltare, a creat un grup de lucru menit să consolideze eforturile pentru școlarizarea copiilor din familiile ucrainenilor refugiați din cauza răzbpiului. Activitățile sunt orientate pe asigurarea accesului la educație, consiliere psihologică etc.