Peste 42 de mii de apartamente din capitală mai au datorii la căldură
Peste 42 de mii de apartamente din Chişinău înregistrează restanţe de plată pentru energia termică consumată. 64% din numărul de apartamente datornice înregistrează restanţe de până la 5000 lei. SA „Termocom” face apel către toţi consumatorii cu restanţe să achite serviciile de termoficare în cel mai restrâns timp, pentru a putea fi demarat sezonul de încălzire 2012- 2013, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al SA „Termocom”, datoriile pentru agentul termic variază de la 1 mie la 7 mii de lei pentru apartament.
Până în prezent, 411 blocuri locative au achitat integral plăţile pentru energia termică consumată, iar 1580 de blocuri locative sau 60% şi-au onorat obligaţiunile de plată la nivel de 90-99%. Alte 424 de blocuri locative au efectuat plăţi la nivel de 80 – 89%, iar 183 de blocuri au achitat consumul la nivel de până la 80%.
SA „Termocom” subliniază că fiabilitatea sezonului de încălzire 2012 – 2013 depinde de nivelul de achitare pentru energia termică consumată. Furnizorul cheamă gestionarii fondului locativ, proprietarii de apartamente care mai au restanţe să le plătească în cel mai scurt timp. Facturile de pot fi achitate în filialele băncilor comerciale, în oficiile poştale, terminalele de plăţi electronice şi în centrul comercial al SA „Termocom” (str. T. Vladimirescu, 6).