Anul acesta Ziua Naţională a Vinului se va desfăşura pe 1 şi 2 octombrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Cea de-a XV-a ediţie a evenimentului, va întruni circa 40 de vinării – mici, medii şi mari, care vor prezenta vizitatorilor în jur de 400 de vinuri mai vechi şi din recolte recente, din diferite zone geografice, transmite IPN.
Viceministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Luca, a declarat la o conferinţă de presă că, din 2014, Ziua Naţională a Vinului este organizată sub brandul de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie” şi acest fapt a contribuit la promovarea imaginii vinurilor atât la nivel naţional, cât şi internaţional. „Avem nevoie de o consolidare a eforturilor pentru a continua promovarea producătorilor noştri, a vinurilor noastre, dar cel mai important pentru a promova Republica Moldova ca o ţară producătoare de vin de cea mai înaltă calitate”, a notat viceministrul.
Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, a menţionat că sloganul evenimentului este: „Omul – sufletul vinului” şi îşi propune să promoveze cultura consumul de vin de calitate. Pe lângă degustările pe care le vor organiza vinăriile la standurile amenajate în PMAN, va fi organizat un „Drum al vinului”, care presupune tururi tematice din capitală spre destinaţii vitivinicole, galerii subterane, beciuri, vii, săli de degustare, crame şi pensiuni.
Gheorghe Arpentin a declarat că una dintre atracţiile din Piaţă va fi „Şcoala vinului”, care va oferi doritorilor seminare tematice prezentate de experţi. Aici vor abordate diverse subiecte – de la bazele degustării corecte, până la degustări sofisticate pentru consumatorii iniţiaţi. La fel, va fi organizat un concert, la care vor participa ansambluri, orchestre şi fanfare din cele trei regiuni vinicole ale Moldovei – Valul lui Traian, Codru şi Ştefan Vodă.
Vizitatorii vor avea posibilitatea să guste bucate tradiţionale: mămăligă, sarmale, plăcinte şi alte gustări de sărbătoare, care vor fi preparate chiar în timpul evenimentului. La fel, va fi organizat târgul meşteşugarilor, unde vor expuse lucrări cu motive inspirate din struguri, vin, vie, realizate manual de către meşterii populari.
Şi anul acesta organizatorii au pregătit circa şase mii de sticle de vin care vor fi oferite fiecărui pasager care va sosi pe Aeroportul Internaţional Chişinău cu trei zile până la sărbătoarea vinului.
Bugetul alocat pentru organizarea evenimentului este de 2,3 milioane de lei. În ambele zile programul dedicat sărbătorii va începe la ora 11.00 şi se va încheia la ora 22.00.
Ziua Naţională Vinului a fost instituită în 1990 şi se sărbătoreşte anual din 2002. În 2009, Guvernul a decis ca sărbătoarea să fie marcată la Centrul Expoziţional „Moldexpo”, însă din 2013 aceasta s-a desfăşurat în PMAN. Anul trecut, Ziua Vinului a fost organizată într-un format nou, evenimentele culturale şi degustările fiind desfăşurate la fiecare vinărie în parte. Decizia a fost luată pe motiv că în Piaţă erau instalate circa 300 de corturi ale protestatarilor.