Peste 40 de persoane din sectorul Ciocana riscă să rămână fără apartamente dacă nu-şi achită datoriile către “Termocom”

Proprietarii a peste 40 de apartamente din sectorul Ciocana al capitalei riscă să rămână fără locuinţe dacă nu-şi achită datoriile faţă de SA “Termocom”. Executorul judecătoresc al sectorului Ciocana a aplicat, joi, sechestru pe bunurile mobile şi imobile a doi proprietari de apartamente care aveau datorii mari pentru energia termică. Şeful serviciului de presă al SA “Termocom”, Olga Alerguş spune că executorul judecătoresc a aplicat sechestru pe apartamentul unui locatar de pe str. P. Zadnipru 19, care avea o restanţă de peste 10 mii de lei. Sursa citată a precizat că în locuinţa respectivă nu se aflau alte bunuri pe care putea fi aplicat sechestru. De asemenea, a fost aplicat sechestru pe bunurile materiale ale altui consumator datornic din acelaşi bloc de locuit - televizor, DVD, frigider şi mobilier. Datoria acestuia faţă de furnizorul de căldură depăşea 14 mii de lei şi persoana respectivă nu încheiase un orar de stingere a restanţelor. Potrivit Serviciului de presă al furnizorului de căldură, restanţierii au la dispoziţie 15 zile pentru a achita facturile şi a-şi recupera bunurile materiale. În caz contrar, executorul judecătoresc va fi în drept să scoată la licitaţie bunurile materiale sechestrate. Responsabilii de la „Termocom” susţin că, pe parcursul acestei săptămâni, s-a pus sechestru pe locuinţele a 42 de persoane fizice din sectorul Ciocana. Furnizorul speră astfel să recupereze o datorie totală de aproximativ 417 mii de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.