În perioada 19- 26 iulie, va avea loc sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat 2021. În cadrul sesiunii suplimentare s-au înscris 3138 de candidați, care vor susține probele de examen în cadrul a 14 centre naționale de bacalaureat, transmite IPN cu referire la un comunicat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
La 19 iulie, candidații alolingvi vor susține proba la limba și literatura română, iar la 20 iulie elevii vor susține examenul la limba de instruire. Pentru 21 iulie este programat testul la limba străină, iar la 22 iulie candidații vor avea examen la disciplina de profil. La 23 iulie va avea loc proba pentru disciplina de solicitare, iar cu trei zile mai târziu, la 26 iulie, elevii vor susține examenul la limba și literatura maternă. Probele vor începe la ora 10.00.
Testele de examen vor fi verificate în perioada 20-26 iulie, iar rezultatele vor fi afișate în centrele de bacalaureat la 28 iulie. Candidații la examenul de bacalaureat vor avea la dispoziție 48 de ore pentru depunerea contestațiilor, în zilele de 28-29 iulie. Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la 2 august.
Lista centrelor naționale de bacalaureat poate fi consultată aici: https://ance.gov.md/sites/default/files/document/attachments/bac21_ss_listacentrelor.pdf.