Pe parcursul anului curent, peste 30 de tineri cu dizabilităţi mentale severe vor fi scoşi din internatele din Orhei şi Hânceşti cu sprijinul Programului „Comunitate incluzivă-Moldova”, implementat de de asociaţia obştească „Keystone Moldova”. Directorul executiv „Keystone Moldova”, Ludmila Malcoci, a menţionat că în 22 de şcoli din ţară a fost creat un mediu necesar pentru a face faţă necesităţilor educaţionale pentru fiecare copil în parte. În jur de 100 de copii sunt în acest moment instruiţi în baza unui plan unic elaborat pentru ei. „Datorită acestor programe avem tineri care nu mai au nevoie de programe speciale de învăţământ. Avem cadre didactice de sprijin, care în cazul copiilor cu dizabilităţi mentale severe sunt în raport de unu la unu. Evident, nu putem spune că acel copil va putea asimila tot materialul şi va deveni eminent, dar el, participând la diferite activităţi în şcoală, învaţă mult”, a spus Ludmila Malcoci. Directorul executiv „Keystone Moldova” a dat exemplul unui băiat hiperactiv, care a fost scos din internatul din Orhei şi care a devenit unul din cei mai buni elevi la matematică. „Despre acest copil nimeni nu credea că va putea merge la grădiniţă. I-am oferit sprijin prin diferite programe şi acum el se duce deja la şcoală. Acest copil este hiperactiv. Am avut cazuri când stătea 3 minute în bancă şi după aceasta alerga de 5 ori în jurul şcolii. Şi aşa se repeta pe parcursul întregii lecţii. Dar am lucrat cu el şi acum acest copil frecventează şcoală alături de alţi copii. Deja am şi uitat că a fost beneficiarul nostru”, a subliniat Ludmila Malcoci. În Republica Moldova sunt două instituţii mari destinate copiilor şi adulţilor cu deficienţe mentale severe. Una la Orhei, unde sunt în jur de 250 de băieţi, şi alta la Hânceşti, unde sunt peste 300 de fete. Programul „Comunitate incluzivă-Moldova” este implementat de Keystone Human Service International Moldova Association, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, cu susţinerea financiară Mental Healt Initiative, Open Society Foundations şi a Fundaţiei Soros-Moldova.