Peste 30 de ONG-uri au înaintat rapoarte alternative privind drepturile omului

Peste 30 de organizaţii ale societăţii civile au elaborat rapoarte alternative cu constatări şi recomandări privind situaţia drepturilor omului în Republica Moldova. Aceste au fost depuse la Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU şi urmează să fie examinate pe parcursul anului curent. Totodată, Guvernul Republicii Moldova urmează să prezinte în luna iulie raportul pe ţară la Geneva, transmite IPN.

După examinarea tuturor rapoartelor, Consiliul pentru Drepturile Omului va veni cu recomandări pentru Republica Moldova. Subiectul a fost discutat în cadrul Clubului de presă, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Organizaţia Naţiunilor Unite în Moldova.

„Dacă data trecută Consiliul pentru drepturile Omului a înaintat Moldovei circa 122 de recomandări, intuiesc că de această dată o să fie mai multe şi se vor repeta mai puţin. Asta pentru că organizaţiile, care au depus rapoarte alternative au colaborat şi s-au străduit să nu propună recomandări identice în rapoartele lor”, a declarat experta de la Centrul pentru Informare în domeniul drepturilor Omului (CIDO), Olesea Perean, în cadrul evenimentului.

În context, reprezentanţii Oficiului Avocatului Poporului au menţionat că în raportul alternativ de anul acesta, ombudsmanii au abordat aspecte noi, care nu au mai fost tratate până acum. „Ne-am referit, în premieră, la subiecte ce ţin de respectarea drepturilor omului la un trai decent, la sănătate şi accesul la apă de calitate. Considerăm că progresele înregistrate de Republica Moldova în domeniul respectării drepturilor omului sunt modeste”, a declarat, şeful adjunct al Direcţiei reforme, politici şi raportare din cadrul Oficiului ombudsmanului, Dumitru Roman.

Evaluarea Periodică Universală (EPU) este un mecanism al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului cu ajutorul căruia, la fiecare patru ani, este evaluată îndeplinirea de către toate cele 192 state membre ale ONU a obligaţiilor şi angajamentelor ce ţin de drepturile omului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.