Peste 260 de terenuri de joacă au fost amenajate în Chișinău în ultimii ani

Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare a instalat 267 de terenuri de joacă din 2019 și până la sfârșitul anului 2023. În anul curent, sunt în lucru circa 160 de solicitări de amenajare a terenurilor, a precizat șeful direcţiei, Ion Burdiumov, citat de IPN.

În unele cazuri nu este posibil să fie instalat un teren de joacă standard în locul unde solicită cetățenii și sunt întreprinse acțiuni pentru a fi identifică soluția optimă. „Pentru anul 2024 avem în lucru aproximativ 160 de cereri de a fi instalate terenuri de joacă, dintre care la jumătate deja din cele rămase sunt probleme tehnice. Unde le-ar fi comod cetățenilor să fie instalate aceste terenuri de joacă sunt rețele tehnice, de exemplu, de termoficare, gaze, apă, rețele electrice, și nu este posibil din punct de vedere tehnic, dar în cazurile date noi mergem la fața locului și găsim soluții. Nu instalăm teren standard, dar instalăm separat elemente de joacă, figurine, care sunt agreate cu locuitorii și, respectiv, mergem pe această soluțieˮ, a comunicat șeful direcţiei.

Ion Burdiumov a precizat că, la începutul anului 2019, în municipiul Chișinău au fost aproximativ 350 de cereri de amenajare a terenurilor de joacă. La momentul actual, curțile de blocuri sunt acoperite în proporție de 25% cu terenuri de joacă, o parte din acestea pe parcursul anilor au fost reparate, altele au fost demontate și  s-au amenajat terenuri de joacă noi. 

Până în anul 2020, Primăria mergea pe formula de amenajare a terenurilor de joacă unde suprafața era acoperită cu pietriș de râu, ulterior a fost găsită soluția dalelor de cauciuc, acestea fiind mai ușor de curățat și sunt mai sigure pentru copii. Începând cu anul 2022, municipalitatea a decis să intervină masiv în spațiile publice cu trenuri de joacă de dimensiuni mari. Au fost amenajate terenurile de joacă în parcul Dendrariu, Valea Morilor, La izvor, Dumitru Râșcanu, în scuarul Serghei Lazo.

Până în prezent, municipalitatea a investit în terenuri de joacă circa 55 de milioane de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.