Peste 260 de proiecte investiţionale vor fi prezentate în cadrul acţiunii Moldova Business Week 2010

La expoziţia de proiecte investiţionale, care se va desfăşura pe parcursul celor patru zile cât va dura săptămâna investiţională Moldova Business Week 2010, vor fi prezentate potenţialilor investitori peste 260 de proiecte, a menţionat Andrei Timuş, director executiv al Organizaţiei pentru Atragerea Investiţilor şi Promovarea Exporturilor din Moldova (MIEPO) într-o emisiune difuzată de Radio Moldova, transmite Info-Prim Neo. Proiectele au fost elaborate de ministere, dar şi de autorităţile publice locale. În special este vorba de proiecte sociale – de edificare sau reabilitare a unor obiective sociale în teritoriu. Standuri separate vor avea Agenţia Proprietate Publică şi agenţiile Nord, Sud şi Centru de dezvoltare regională, create recent. Viorel Chivriga, expert IDIS Viitorul, a apreciat că majoritatea proiectelor expuse prezintă interes, sunt atractive pentru investitori, inclusiv cele prezentate de către agenţiile de dezvoltare regională, dar, în opinia sa, e necesar să fie identificate modalităţi eficiente de promovare a acestora, inclusiv după ce va fi consumat evenimentul. Expoziţia de proiecte este unul din compartimentele importante ale sătămânii investiţionale Moldova Business Week 2010, care începe marţi, 21 iunie, la Palatul Republicii. Obiectivul acestui eveniment este de a prezenta potenţialilor investitori noile instrumente de atragere a investiţiilor, propuse de Moldova, precum ar fi parcurile industriale, zonele economice libere, parteneriatul public-privat, dar şi de a facilita dialogul între investitori, autorităţi şi companiile locale. Programul Moldova Business Week 2010 include trei şedinţe plenare cu participarea persoanelor din conducerea ţării, în cadrul cărora Guvernul îşi va expune programele şi proiectele pe care intenţionează să le realizeze cu atragerea investiţiilor străine şi locale, urmate de discuţii libere. Experţii independenţi, companiile de consultanţă îşi vor expune punctul lor de vedere asupra oportunităţilor investiţionale din Moldova şi valorificarea acestora. Vor avea loc întâlniri de afaceri bilaterale şi multilaterale cu participarea Camerei de Comerţ şi Industrie din Moldova şi din alte ţări. Pe 24-25 iunie, va avea loc cea de-a doua şedinţă la Chişinău a Forului Economic Vienez. Acestuia îi revine un rol deosebit în formularea opţiunilor investiţionale ale oamenilor de afaceri occidentali. În susţinerea logistică şi financiară a evenimentului Guvernul este ajutat de Comisia Europeană, PNUD, precum şi de companii, inclusiv cu capital străin care activează în Moldova, iar în calitate de partener media în organizarea evenimentului este IPNA Compania „Teleradio Moldova”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE