Procurorii anunță că perchezițiile în dosarul privind pregătirea dezordinilor au fost desfășurate în Chișinău și Hâncești, iar ca urmare au fost ridicați peste 250 de mii de lei și alte probe. Potrivit PCCOCS, banii ar fi fost acumulați din activități ilicite, transmite IPN.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că banii ridicați ar fi urmat să fie folosiți pentru recrutarea, organizarea, transportarea și remunerarea persoanelor instigate spre implementarea acțiunilor de dezordine în masă.
Printre cele ridicate la percheziții sunt și înscrisuri de ciornă care conțin contacte telefonice ale persoanelor care participă la proteste, telefoane mobile, un pistol pneumatic neînregistrat, articole pirotehnice, masă vegetală asemănătoare cu cânepa. Probele ridicate urmează să fie examinate și coroborate cu alte probe existente în cadrul dosarului penal.
Dosarul vizează pregătirile dezordinilor în masă începând cu data de 18 septembrie 2022 și până în prezent. Ilegalitățile presupun transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău a mai multor persoane, în special tineri printre care anterior condamnați, instigați să comită noi infracțiuni.
Potrivit legii, infracțiunea investigată se pedepsește cu închisoarea de la 4 la 8 ani.
Percheziții similare au fost desfășurate acum o săptămână la Bălți, Chișinău, Drochia și Ungheni. Ca urmare, au fost ridicați 380 de mii de lei, iar opt persoane cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani, inclusiv două femei, s-au ales cu statut de bănuit.