Peste 250 de întreprinderi din R. Moldova au fost declarate nepasibile privatizării
Un număr de 253 de întreprinderi au fost declarate nepasibile de a fi privatizate. Lista acestora a fost introdusă în proiectul legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, adoptată de Parlament la sfârşitul săptămânii trecute, în a doua lectură.
Printre întreprinderile respective se numără SA „Franzeluţa”, RED-Nord, RED-Nord-Vest, CET-Nord, CET 1 şi CET 2 din Chişinău, SA „Moldova-Gaz”, Centrul de Expoziţii „Moldexpo”, Combinatul de Vinuri „Cricova”, SA „Termocom”, SA „Apă-Canal Chişinău”, „Calea Ferată a Moldovei”, Compania aeriană „Air-Moldova” etc.
Din listă mai fac parte teatrele, întreprinderile de stat pentru silvicultură, spitalele raionale etc.
Deputatul Valeriu Cosarciuc a propus excluderea din listă a unor întreprinderi, precum RED-urile, „Termocom” etc., care, potrivit lui, necesită alocaţii enorme, neargumentate economic, din partea statului. Propunerea însă nu a fost acceptată de majoritatea deputaţilor.
Potrivit proiectului, lista obiectelor nepasibile privatizării poate fi modificată, după necesitate.