În conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii COVID-19, în prezent, au fost încasate mijloace bănești în valoare totală de peste 25 de milioane de lei. Mijloacele financiare sunt transferate în Fondul de Intervenție al Guvernului, transmite IPN.
MF menționează într-un comunicat de presă că până în prezent au fost repartizate mijloace financiare în sumă totală de 23,528 milioane de lei, încasate sub formă de donații de la persoane fizice și juridice, destinate pentru combaterea COVID-19.
Astfel, prin hotărârea Guvernului din 10 aprilie 2020l, a fost dispusă alocarea din acest fond a sumei de 5,864 milioane de lei pentru achiziționarea a peste 51 de mii de combinezoane de protecție, precum și acordarea indemnizațiilor unice în valoare de 16 mii de lei pentru 29 de beneficiari din opt instituții medico-sanitare publice și o instituție bugetară, care au contractat infecția COVID-19 la locul de muncă.
Prin hotărârea Guvernului din 17 aprilie, a fost dispusă alocarea din Fondul de Intervenție al Guvernului a sumei de șase milioane de lei pentru acordarea indemnizațiilor unice pentru 375 de angajați infectați cu COVID-19.
Pe 13 mai, Guvernul a fost dispus alocarea din Fondul de Intervenție a sumei de 6,544 milioane de lei pentru acordarea indemnizațiilor unice pentru 409 angajați din sistemul medical care au fost infectați cu COVID-19. Recent a fost dispusă alocarea sumei de 5,12 milioane de lei pentru acordarea indemnizațiilor unice pentru 320 de angajați din sistemul medical care au fost infectați cu COVID-19.