Peste 23 mii de familii au primit ajutoare materiale către începutul noului an de studii
23605 familii din R. Moldova au beneficiat de ajutoare materiale către începutul noului an de studii, din mijloacele Fondului republican şi cele ale fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, transmite Info-Prim Neo cu referire la Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.
Fondul republican de susţinere socială a populaţiei a acordat, prin intermediul fondurilor locale, 4 mln lei. Din aceste mijloace au fost oferite ajutoare materiale preponderent familiilor cu mulţi copii şi familiilor cu necesităţi stringente pentru şcolarizare.
Alte peste 6 mln de lei au fost alocate din mijloacele fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei. De ele au beneficiat, în special, familiile numeroase cu patru şi mai mulţi copii, cele monoparentale, cu venituri mici şi cele afectate de inundaţii. De asemenea, către noul an de studii au primit ajutor material copiii care şi-au pierdut întreţinătorul, orfanii neinstituţionalizaţi, copiii invalizi şi discipolii caselor de copii tip familie.
Cuantumul mediu a unui ajutor material a constituit 424 lei pentru fiecare beneficiar.
În 2007, de ajutoare materiale au beneficiat circa 15 mii de familii.