Peste 200 mii de cetăţeni ai Moldovei au solicitat aplicarea apostilei din momentul prestării acestui serviciu de către Ministerul Justiţiei

Din momentul demarării în Moldova a activităţii de aplicare a apostilei – 16 martie 2007, direcţia specializată a Ministerului Justiţiei a recepţionat peste 200 mii de cereri. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost în regim de urgenţă, a declarat pentru Info-Prim Neo ministrul justiţiei, Vitalie Pârlog. Costul aplicării apostilei în regim de urgenţă – până la 3 zile lucrătoare (Poate fi şi o singură zi. Depinde de volumul de lucru al direcţiei apostilare), este 200 de lei. În regim normal taxa este de 100 de lei. Pentru apostilare solicitantul depune o cerere în care este indicat: numele, prenumele, datele referitor la domiciliu, actul de identitate, lista actelor depuse pe care se solicită aplicarea apostilei, titularul actului, data, semnătura. La cerere se anexează bonul de plată, acesta făcând dovada achitării serviciilor de apostilare. „O mare atenţie a fost acordată simplificării procedurilor de apostilare, precum şi de înregistrare a apostilelor aplicate. În special, s-a lucrat la îmbunătăţirea activităţilor ce ţin de eliberarea în regim de urgenţă a documentelor”, a menţionat ministrul. Potrivit lui Vitalie Pârlog, în scopul protejării drepturilor cetăţenilor care au depus acte la reprezentanţele străine ale Ministerului Justiţiei, a fost impulsionată colaborarea cu misiunile diplomatice ale unor ţări, cu ambasadele Moldovei peste hotare, astfel ca să fie stabilită procedura on-line de autentificare a apostilelor. În proces de elaborare se află o bază de date electronică pentru înregistrarea apostilelor, cu posibilitatea vizualizării prin interfaţa WEB.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.