Peste 200 de persoane au fost supuse unor experimente ilegale în Moldova, ONG

Timp de cinci luni, 220 de pacienţi ai Spitalului Republican de Psihiatrie din Chişinău au fost supuşi unor experimente ilegale pentru testarea medicamentelor. Declaraţia a fost făcută, în cadrul unei conferinţe de presă, de către preşedintele asociaţiei obşteşti „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici. Potrivit acestuia, experimentele s-au făcut la comanda unei companii din România, care a plătit spitalului pentru fiecare pacient câte 250 de dolari, transmite Info-Prim Neo. Fiodor Ghelici a spus că, suplimentar la banii plătiţi spitalului, compania a achitat câte 70 de dolari asistentelor medicale care au administrat preparatele pacienţilor şi au urmărit efectele acestora. Potrivit lui Ghelici, informaţiile în cauză au parvenit de la o femeie al cărei fiu a stat timp de jumătate de an în spital cu diagnoza schizofrenie. Ulterior membrii asociaţiei au efectuat propria investigaţie, care a confirmat aceste date. Fiodor Ghelici a precizat că experimentele cu medicamente este o procedură legală în Republica Moldova, însă poate avea loc doar cu acordul în scris al persoanei, în situaţia în care aceasta nu are deficienţe mentale, sau cu semnătura unui tutore care are în grijă persoana cu necesităţi speciale. Igor Căldare, membru al asociaţiei, a declarat că firma din România ar fi cheltuit peste 4 milioane de dolari dacă ar fi demarat legal experimentele în cauză. Ocolind procedura legală, comanditarul a cheltuit doar 90 de mii de dolari. Potrivit lui Căldare, la Spitalul de Psihiatrie pacienţii sunt internaţi gratuit timp de o lună, după care trebuie să plătească pentru spitalizate. Pentru a putea urmări reacţiile pacienţilor la medicamente, după o lună administraţia spitalului îi externa, iar peste 3 zile îi interna din nou, tot gratuit. Asociaţia „Moldova Mea” s-a angajat să ducă probele pe care le-a acumulat la Procuratură.
  • fiodor ghelici despre administrarea ilegala a preparatelor medicamentoase.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.