Peste 18 ani, o companie cere de la Primăria capitalei 25 ha de pământ

Compania „Nefti Gaz Grup” SRL a chemat în judecată Primăria capitalei solicitându-i un teren de 25 ha. Transferul terenul a fost prevăzut printr-o hotărâre de Guvern din anul 1994, semnată de prim-ministrul interimar, Ion Guţu. Anunţul a fost făcut luni, 20 februarie 2012, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, de către primarul capitalei, Dorin Chirtoacă. Edilul a calificat acţiunea ca fiind o deposedare ilegală, notează Info-Prim Neo. Dorin Chirtoacă a menţionat că, potrivit deciziei guvernamentale, cele 25 de hectare de pe strada Grenoble au fost solicitate pentru construcţia unui cartier locativ cu obiective de menire culturală-socială. Compania ar fi achitat circa 113 mi de lei pentru teren, însă lucrările de construcţie nu au demarat din cauză că i s-a refuzat înregistrarea terenului la Cadastru şi, respectiv, nu a fost eliberat titlul de proprietate. Edilul a afirmat că a ştiut despre decizia dată a Guvernului. Însă potrivit unei decizii a Consiliului municipal Chişinău din 2007, terenul respectiv este destinat pentru extinderea oraşului Chişinău. „25 de hectare asta nu e glumă pentru municipiul Chişinău, pierderea acestui teren ar însemna un prejudiciu enorm pentru capitală. Sper să avem susţinerea instanţelor de judecată pentru a opri o deposedare forţată şi ilegală a municipiului de o suprafaţă importantă de teren”, a comunicat primarul. Şefa Direcţiei asistenţă juridică, Diana Gurschi, a solicita crearea unei comisii speciale care va analiza acest caz şi va pregăti un demers către Guvern, prin care se va solicita abrogarea deciziei din 1994. De asemenea, şefa Direcţiei a precizat că se va pregăti şi un proiect de decizie pentru Consiliul municipal Chişinău privind anularea deciziei din 1994 a CMC de a elibera titlu de proprietate companiei respective.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.