Peste 17 mii de producători agricoli din Moldova au beneficiat de asistenţă în cadrul programului „De la fermier la fermier”
Din 1999, de când a demarat programul „De la fermier la fermier”, 260 de consultanţi americani au venit în Moldova pentru a ajuta producătorii locali să-şi modernizeze afacerile şi să le dezvolte, a menţionat Nadejda Mocanu, coordonator naţional al programului, în cadrul unei conferinţe de bilanţ.
Programul a fost implementat de Citizen”s Network for Foreign Affairs (CNFA) şi finanţat de Agenţia Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).
Mocanu a spus că voluntarii americani, care au fost recrutaţi din 50 de state ale SUA, precum şi din districtul Columbia, sunt persoane particulare care dispun de firme şi întreprinderi agricole. Ei au oferit consultaţii în diferite domenii pentru 64 de afaceri, contribuind la atragerea unor investiţii în sumă de 4,5mln. Dolari (de la diferiţi donatori străini). În cadrul acestor afaceri au fost lansate 85 de produse noi, întreprinderile respective au reuşit să-şi sporească profiturile cu 1,8 mln dolari şi să creeze pe parcurs 200 locuri noi de muncă.
De asemenea, în cadrul programului s-a lucrat cu 37 de organizaţii ale fermierilor, grupuri neformale de fermieri, cooperative de producţie, întreprinderi de prelucrare. În total timp de 9 ani, de asistenţă au beneficiat 17 mii de fermieri şi ţărani împroprietăriţi. Consultaţiile oferite au fost în domeniul managementului afacerilor, marketingului şi transferului de tehhnologii, dezvoltarea cooperativelor de producţie, lansarea unor produse cu valoare adăugată mare, identificarea de noi pieţe şi parteneri pentru desfacerea producţiei agricole.
Emilia Căinărean, şefa Direcţiei relaţii economice externe la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, a menţionat că acest program a avut o mare importanţă pentru producătorii agricoli moldoveni. În special, ea a menţionat faptul că voluntarii americani au lucrat cu fermierii din Moldova în privinţa reducerii costurilor de producţie, nivelul mare al cărora face deseori necompetitive mărfurile moldoveneşti.
„Am aflat cu mare bucurie că, de exemplu, compania Camedones din Cimişlia, care produce fructe uscate, a redus cu 20 la sută ponderea cheltuielilor energetice şi că alte întreprinderi au îmbunătăţit materialul semincier, şi-au revăzut nomeclatorul de producţie”, a spus ea.
Conrad Fritsch, director CNFA Moldova a menţionat receptivitatea producătorilor agricoli moldoveni, dorinţa lor de a însuşi tehnologiile avansate . El a spus că programul „ De la fermier la fermier” ar putea să fie prelungit. Chiar dacă lucrul acesta nu se va întîmpla, sunt alte programe finanţate de USAID în domeniul agriculturii, a adăugat acesta.