Peste 100 de experţi ai OSCE vor monitoriza campania electorală şi alegerile locale generale din 3 iunie

O misiune a Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/ODIHR), formată din 13 experţi din 10 ţări membre, se află de câteva zile la Chişinău, pentru a monitoriza atât campania electorală, activitatea organelor electorale şi municipale, legislaţia electorală şi implementarea ei, cât şi reflectarea alegerilor de către mass media. Şeful misiunii, Dieter Boden a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă că sosirea misiunii cu peste o lună înainte de ziua alegerilor vorbeşte despre atitudinea experţilor, care tratează scrutinul din 3 iunie nu ca pe un eveniment de o singură zi, ci ca pe un proces democratic în desfăşurare. Săptămâna viitoare, la Chişinău urmează să sosească alţi 12 experţi pe termen lung, care vor activa în 6 regiuni ale R. Moldova, inclusiv în municipiile Chişinău, Bălţi, Edineţ, Orhei, Hânceşti şi Comrat. Dieter Boden a declarat că vor solicita statelor membre ale OSCE să trimită încă 100 de experţi pe termen scurt care să vină la Chişinău în luna mai şi să monitorizeze alegerile, numărarea voturilor şi înregistrarea rezultatelor scrutinului. Misiunea de observare a alegerilor se află la Chişinău la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi a Comisiei Electorale Centrale. Misiunea va emite 2 rapoarte interimare şi va organiza o conferinţă de presă a doua zi după alegeri, la care vor fi prezentate concluziile preliminare. Raportul final va fi publicat la 8 săptămâni după încheierea întregului proces. Dieter Boden a mai declarat că experţii misiunii nu vor face comentarii pe marginea unor evenimente separate din cadrul campaniei electorale, fiind important ca alegerile să fie privite în ansamblu. “Rolul nostru este de a observa şi raporta, dar nu de a ne implica”, a menţionat Boden. Acesta va fi cel de-al şaselea scrutin din RM monitorizat de Biroul OSCE/ODIHR. Oficiul monitorizează procesele electorale din R. Moldova deja de 11 ani. Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice si Drepturile Omului şi Misiunea OSCE de la Chişinău sunt misiuni separate şi activează în baza de mandate separate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.