Peste 100 de comercianţi au protestat la Primărie

Peste 100 de comercianţi din capitală au protestat, marţi, în faţa Primăriei, împotriva dispoziţiei primarului Dorin Chirtoacă de a interzice comerţul pe străzile de lângă Piaţa Centrală, transmite Info-Prim Neo. „Vrem să lucrăm”, „ Nu vrem să plecăm la muncă în Italia” – au scandat comercianţi nemulţumiţi. Aceştia nu vor să plece din stradă, unde până acum şi-au desfăşurat activitatea. Răspunsul primarului a fost categoric: situaţia a scăpat de sub control, iar pentru a organiza mai bine perimetrul respectiv a fost emisă această dispoziţie. „Dacă nu făceam aceste acţiuni, atunci tot perimetrul străzilor Columna, Bulgară, Armenească, Tighina şi Alexandru cel Bun ar fi fost transformat într-o zonă de comerţ direct în centrul capitalei. Ce-ar fi să aducem toate pieţele din sectoare în centru şi să facem o mega piaţă ca toată lumea să fie mulţumită? Nu există aşa ceva. Este capacitatea Pieţei Centrale şi lucrurile trebui să evolueze în limita acestei capacităţi”, a declarat edilul în şedinţa operativă de la Primărie. Începând cu luni, 3 septembrie, este interzis comerţul neautorizat cu mărfuri industriale, produse alimentare şi agricole la tarabă şi la sol, pe teritoriul adiacent Pieţei Centrale, în perimetrul străzilor bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, str. Armenească, str. Mitropolit Varlaam, str. Bulgară, str. Tighina şi str. Ismail.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.