Șase lucrători medicali, despre care deputații socialiști Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia au spus că au primit diplome de master false, pe lângă consilierul prezidențial, Ala Nemerenco, au venit cu o scrisoare publică prin carele solicită acestora să-și ceară scuze public pentru atac direct asupra imaginei, onoarei și demnității. În caz contrar, își rezervă dreptul de a acționa în instanță pentru apărarea onoarei și demnității lor personale și profesionale. Scrisoarea este semnată de: Oleg Lozan, Mihai Ciocanu, Valeriu Sava, Svetlana Stefăneț, Pavel Ursu și Viorel Soltan, transmite IPN.
În scrisoare se menționează că, niciuna dintre persoanele vizate nu ar fi acceptat o diplomă falsă fiindcă toată munca lor viza reforma, organizarea și modernizarea sistemului de sănătate publică din Republica Moldova. Astfel, diplomele de master în Managementul Sănătății Publice, eliberate în noiembrie 2007, corespund întocmai legislației în vigoare din perioada respectivă. La etapa alinierii sistemului de învățământ postuniversitar cu Procesul de la Bologna, programele de Masterat profesional de atunci nu erau în jurisdicția Ministerului Educației. Prin lege, acestea erau administrate de ministerele de ramură. Acest fapt este clarificat categoric în scrisoarea recentă prezentată de Ministerul Sănătății și Protecției Sociale la interpelarea unuia dintre deputații vizați.
Potrivit autorilor, deputații PSRM au atacat atât Universitatea de Medicină, cât și sistemul sănătății al Republicii Moldova în general prin a declara că persoanele vizate nu au dreptul, inclusiv moral, de a preda în cadrul Școlii de Management în Sănătate Publică. Lucrătorii din medicină spun că și-au făcut studiile medicale universitare și postuniversitare cu mult înainte de anul 2007, inclusiv unii încă în perioada de până în anul 1989. Unii dintre ei și-au susținut tezele în afara hotarelor RSSM de atunci, obținând titlul de doctor în științe medicale, iar unii au activat în cadrul Institutului de Medicină în calitate de lectori și conferențiari universitari pe parcursul a mai multor ani. Diploma de Master în Managementul Sănătății Publice este una din numeroasele diplome obținute de această echipă atât în Moldova, cât și peste hotarele țării.
În scrisoare se menționează că anume semnatarii scrisorii au pus bazele Școlii de Management în Sănătate Publică și anume datorită aplicării în practică a întregului bagaj de cunoștințe și experienței acumulate pe parcursul anilor, astăzi în Republica Moldova există Școala de Management în Sănătate Publică, recunoscută pe plan internațional, inclusiv în proces de acreditare internațională.
Prin urmare, scriu ei, calomniile deputaților vizează și circa 400 de absolvenți ai Școlii de Management în Sănătate Publică care sunt acum directori de spitale, funcționari în ministere și agenții de stat, manageri și consultanți internaționali pe probleme globale de sănătate publică, competențele și calitățile lor profesionale fiind recunoscute la nivel internațional.
Deputații PSRM Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia au acuzat-o într-o conferință de presă pe consilierul prtezidențial Ala Nemerenco, precum și alți șase cetățeni ai Republicii Moldova că au primit o diplomă de master la Universitatea de Stat de Medicină și Farmaceutică fără examene de admitere, „fără a participa la cursuri și fără a apăra o teză de master – în baza ordinului Ministerului Sănătății”.