Persoanele vizate în cauza cu hangarul de la Criuleni, eliberate

Toate persoanele reținute ca urmare a perchezițiilor în hangarul de la Criuleni, unde, potrivit procurorilor, erau asamblate elicoptere, au fost eliberate, unora fiindu-le atribuit statut de martor. Trei persoane sunt cercetate, transmite IPN.

„Dintre persoanele reținute pentru asamblarea clandestină a aparatelor de zbor, în primele 24 de ore, în privința la cinci procurorii au ajuns la concluzia că aceștia nu au avut vreun rol infracțional și au fost scoși de sub urmărire penală. Totodată, acestora le-a fost atribuit statutul de martori”, precizează Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale într-un comunicat de presă.  În următoarea zi, după audierea și stabilirea circumstanțelor, în raport cu alte două persoane reținute procurorii au dispus scoaterea și acestora de sub urmărire penală.

La această etapă, urmărirea penală e orientată pe acțiunile infracționale ale altor trei persoane. Urmează să fie dispuse un șir de  expertize.

Omul de afaceri Iurii Ceban, care se declară proprietarul hangarului din raionul Criuleni, a venit ieri, 2 iulie, cu o scrisoare deschisă în care menționează că un grup de entuziaști a efectuat teste tehnice la machete. Bărbatul spune că anume lui îi aparțin brevetele pentru diverse soluții tehnice la modelele de fuzelaj, care au fost percepute de către forțele de ordine drept elicoptere. Machetele au fost asamblate de la zero, cu implicații financiare minime, afirmă omul de afaceri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.