Persoanele vaccinate peste hotare vor fi introduse în Registrul național de imunizare

Datele despre cetățenii moldoveni care s-au vaccinat peste hotare vor fi introduse în Registrul național de imunizare anti-COVID. O declarație în acest sens a făcut, miercuri, Svetlana Nicolăescu, secretar de stat la Ministerul Sănătății, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Potrivit Svetlanei Nicolăescu, în prezent 24 la sută din populația Republicii Moldova este imunizată împotriva noului coronavirus, cu schema completă. Aceste date însă nu iau în calcul persoanele vaccinate în străinătate. Peste 50 la sută dintre persoanele care au peste 60 de ani și suferă și de alte maladii s-au vaccinat. Totodată, au fost imunizați mai bine de 90 la sută dintre angajații din sănătate și peste 70 la sută dintre salariații care activează în educație.

Alexei Ceban, coordonator al Programelor de Imunizare OMS Moldova, a menționat că mai puțin de 30 la sută dintre tineri s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2, astfel că ei „îi pun în pericol pe cei în vârstă”. Specialistul recomandă în special vaccinarea persoanelor care suferă de hipertensiune arterială, pentru că riscă să facă și accident cerebral vascular sau infarct miocardic, dar și imunizarea pacienților cu diabet zaharat. Pot să se vaccineze și femeile însărcinate, și mamele care alăptează, a subliniat Alexei Ceban.

Pentru a spori numărul persoanelor vaccinate, Ministerul Sănătății intenționează să creeze puncte mobile de vaccinare în comunități.

Săptămâna trecută au fost confirmate 9902 cazuri de COVID-19, astfel că Republica Moldova se apropie de situația din martie 2021, când săptămânal erau înregistrate 11500 de cazuri, acesta fiind estimat drept număr-record. Tot  săptămâna trecută, au fost confirmate 217 cazuri de deces asociate virusului SARS-CoV-2, cu 27 la sută mai multe față de săptămâna precedentă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.