Persoanele rome și cele cu dizabilități au fost subreprezentate în alegeri, raport

Persoanele de etnie romă și cele cu dizabilități au fost subreprezentate la alegerile locale generale din 20 octombrie. 10% din populația țării, reprezentată de către persoanele cu dizabilități și cele de etnie romă, a fost ignorată, marginalizată. O analiză efectuată sub egida Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte, reprezentată de mai multe organizații nonguvernamentale, a arătat că, de la scrutin la scrutin, obiectivul privind incluziunea acestor persoane rămâne nerealizat.

Victor Koroli, expert în politici de incluziune a persoanelor cu dizabilități și director executiv al Alianței Infonet, a spus într-o conferință de presă la IPN că la scrutinul din 20 octombrie au participat 20 de persoane cu dizabilități locomotorii, dintre care doar nouă au devenit consilieri locali, șapte femei și doi bărbați. În opinia sa, problema numărului mic de persoane cu dizabilități alese este că partidele au plasat aceste persoane pe listele de candidați pe locuri neeligibile. Sediile de partid, secțiile de votare au fost și de această dată inaccesibile pentru aceste persoane. Nici concurenții electorali nu au elaborat materiale informaționale accesibile persoanelor cu dizabilități. Nu a fost utilizat formatul Braille, dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere, deși a fost la îndemâna oricui. Doar câteva televiziuni au transmis mesajele electorale în limbaj mimico-gestual. Analiza programelor electorale ale candidaților a arătat că persoanele cu dizabilități nu au reprezentat o prioritate pentru ei, a spus Victor Koroli.

Ion Duminică, expert al Coaliției „Vocea Romilor”, a spus că, deși la funcțiile de consilieri au candidat 50 de persoane de etnie romă, doar 12 persoane au fost alese în calitate de consilieri locali, șase femei și șase bărbați. Nici unul nu a fost ales consilier raional/municipal sau primar. Astfel, spune Ion Duminică, gradul de reprezentare politică a persoanelor de etnie romă în urma acestui scrutin rămâne neschimbat, fiind similare cu cele precedente. Expertul spune că sunt mai mulți factori care împiedică reprezentarea politică a persoanelor de etnie romă, unul dintre aceștia este amplasarea romilor pe locuri neeligibile în listele de candidați. Localitățile unde locuiesc romii sunt dispersate, se găsesc în raioane deferite.

Alina Andronache, responsabilă de Relații cu Publicul și Advocacy în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, a spus că în Republica Moldova pentru partidele politice nu contează acest grup de oameni, vocea lor nu este auzită. Interesele și drepturile acestor categorii de persoane nu sunt promovate în politici. Nu le sunt asigurate toate condițiile ca să-și exercite dreptul al vot, să-și facă alegerea liber și corect și să participe la un exercițiu garantat de către Constituție.

Raportul „Cât de incluzive sunt alegerile locale generale din 20 octombrie 2019” a fost realizat în cadrul proiectului „Pledoaria societății civile pentru alegeri libere și corecte în Republica Moldova, conforme recomandărilor UE și OSCE/ODIHR și angajamentelor în domeniul drepturilor omului”. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană, în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, Piligrim Demo și Tarna Rom, finanțat de UE și cofinanțat de Suedia.

  • Alina Andronache despre incluziunea alegerilor
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.