Persoanele neangajate vor fi obligate în continuare să cumpere poliţă de asigurare

Persoanele neangajate, care se află în ţară nu mai puţin 183 de zile pe an, vor fi în continuare obligate să plătească primele de asigurare pentru asistenţă medicală. Curtea Constituţională a respins astăzi, 19 iunie, sesizarea unui grup de deputaţi socialişti care a vizat acest aspect de lege, transmite IPN.

Până la prezentarea deciziei, ministrul sănătăţii, Mircea Buga, a declarat că dacă obligaţa asigurărilor medicale ar fi exclusă pentru această categorie, în Fondul de asigurări în medicină nu s-ar vor acumula în jur de 80 de milioane de lei, ceea ce reprezintă 50% din bugetul pentru medicamentele compensate.

Autorii sesizării, deputaţii Alla Dolinţă, Igor Dodon, Vasile Bolea şi Grigore Novac, nu s-au prezentat la şedinţa Curţii Constituţionale.

Începând cu 1 ianuarie 2014, cetăţenii Republicii Moldova care stau mai mult de 183 de zile cumulativ pe parcursul unui an peste hotare trebuie să-şi procure poliţă de asigurare medicală doar pentru perioada aflării în Moldova. În cazul în care persoana petrece în străinătate mai puţin de 183 de zile pe parcursul unui an este obligată, la întoarcerea în ţară, să procure poliţa medicală achitând preţul integral al acesteia.

  • mircea buga despre primele de asigurare medicala.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.