Persoanele fizice vor primi compensaţii de la guvern pentru terenurile de pe lîngă casă inundaţii

Guvernul va compensa parţial pierderile persoanelor fizice ale căror terenuri de pe lângă case şi cele repartizate în baza prevederilor articolului 11 al Codului funciar (suplimente la grădini) au fost afectate de inundaţii. Precum transmite Info-Prim Neo, în acest scop, executivul a decis să aloce Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare 15,3 mln lei din contul bancar deschis de Ministerul Finanţelor pentru sinistraţi (din cele 17mln lei acumulate în total). De asemenea, cabinetul de miniştri a aprobat regulamentul privind plata compensaţiei. Astfel, cuantumul compensaţiei pentru o famiilie va fi determinat, având ca bază de calcul 10 mii lei pentru un hectar de teren în cazul pierderii totale a recoltei. Regulamentul prevede crearea de către autorităţile publice locale de nivelul I şi II, pe parcurs de o zi, după publicarea regulamentului în Monitorul oficial, a comisiilor de evaluare a prejudiciilor cauzate de inundaţii. În acestea vor fi incluşi reprezentanţi ai primăriilor şi consiliilor raionale, specialişti cadastrali, membri ai comisiilor pentru situaţii excepţionale. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Anatol Gorodenco, a menţionat că verificarea prejudiciilor de către două grupuri de lucru, perfectarea documentelor la direcţiile agricole raionale, transmiterea lor către Ministerul Finanţelor şi plata compensaţiilor se va efectua pe parcurs de 11 zile. El apreciat că suprafaţa medie pentru care va fi plătită compensaţia va constitui 29-30 ari la o familie (circa 3 mii lei). Estimările preventive arată că compensaîii vor beneficia în jur de 5400 familii. Gorodenco a spus că studiul bugetelor gospodăriilor casnice efectuat în ultimii trei ani de Biroul Naţional de Statistică denotă că veniturile medii obţinute pe loturile de pe lîngă casă sunt de două ori mai mici. El a mai adăugat că, după ce va fi efectuată compensarea parţială a pierderilor cauzate terenurilor de pe lângă casă ale persoanelor fizice va fi examinată posibilitatea de a acorda un ajutor şi agenţilor economici. Potrivit calculelor preliminare, au fost afectate 8 mii ha de terenuri agricole, din care 1,8 mii ha păşune, 1,3 mii ha de terenuri care parţial au fost recoltate şi care ar putea fi incluse din nou în circuitul agricol după retragerea apelor şi 3 mii ha cu culturi agricole. Din ele doar pe 490 ha pierderile cauzate recoltei depăşesc 30 la sută şi proprietarii acestora ar putea beneficia de ajutor din partea statului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.