Persoanele din grupurile cu risc de infectare cu HIV/SIDA rămân fără susţinere
Grupurile de persoane cu risc de infectare cu HIV/SIDA sunt monitorizate cu susţinerea fondurilor externe. După ce donatorii străini pleacă din republică, aceste persoane rămân fără niciun fel de ajutor, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele asociaţiei obşteşti „Uniunea pentru Prevenirea HIV şi Reducerea Riscurilor” (UORN), Ala Iaţco.
Din grupurile de risc fac parte persoanele care întreţin relaţii sexuale neprotejate cu schimbarea frecventă a partenerilor, inclusiv bărbaţii care au relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, tinerele care practică prostituţia, precum şi consumatorii de droguri injectabile.
Potrivit Alei Iaţco, chiar dacă există foarte multă informaţie despre riscurile acestei maladii, tinerii rămân segmentul de bază al transmiterii acestei infecţii din cauza relaţiilor sexuale cu mai mulţi parteneri, dar şi a consumului de droguri, care este în creştere de la an la an. Cei mai mulţi consumatori de droguri sunt în localităţile urbane.
Ala Iaţco a mai declarat că mai mulţi specialişti din Republica Moldova şi Ucraina au elaborat un plan de acţiuni care vor fi propuse Guvernului pentru a interveni în perioadele în care nu vor exista finanţări externe.
La 1 octombrie a anului curent în Republica Moldova erau înregistraţi peste 7 mii de persoane cu HIV/SIDA, dintre care 572 cazuri au fost depistate în primele 9 luni ale anului curent.