Persoanele defavorizate vor primi compensaţii pentru sezonul rece fără a depune cereri

Persoanele defavorizate din municipiul Chișinău, care în sezonul rece 2019- 2020 au beneficiat de compensarea cheltuielilor pentru serviciile comunale și resursele energetice, pot beneficia de compensații de 40 % din costul facturii în sezonul încălzire 2020-2021 fără depunerea cererii de confirmare. O decizie în acest sens a fost aprobată azi, 22 decembrie, de către Consiliul municipal Chișinău, transmite IPN.

Potrivit deciziei CMC, vor fi acordate compensații în mărime de 100 de lei, pentru fiecare apartament dotat cu plite electrice, conform proiectului inițial al blocului, indiferent de veniturile familiei.

Primăria informează că beneficiari ai compensaţiilor sunt familiile ale căror venituri pe ultimele 12 luni sunt mai mici de 3000 lei pe lună pentru fiecare persoană, precum și familiile tinere (cu vârsta de până la 35 de ani) cu venit mediu global lunar de până la 5000 lei.

Persoanele care nu au beneficiat de compensaţii la plata resurselor energetice în perioada rece 2019-2020 și cele care au beneficiat anterior, dar la care au survenit schimbări familiale, vor înainta o cerere-tip, conform prevederilor Regulamentului aprobat.

Pentru compensarea cheltuielilor pentru serviciile comunale și resursele energetice persoanelor defavorizate din municipiul Chișinău, sunt necesare mijloace bugetare în sumă de peste 80 de milioane de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE