Majoritatea partidelor politice care participă la alegerile parlamentare din 24 februarie nu au pe liste persoane cu dizabilități. Doar Blocul ACUM, Mișcarea Populară Antimafie și Partidul Comuniștilor, adică trei din cele 15 formațiuni politice care concurează pe circumscripția națională, au pe liste persoane cu dizabilități, arată un raport al Fundației Est-Europeane pentru Coaliția pentru Alegeri Libere și Corecte.
Într-o conferință de presă la IPN, Andrei Brighidin, expert la Fundația Est-Europeană, a menționat că doar cinci din cele 15 formațiuni au incluse în platformele electorale angajamente care vizează persoanele cu dizabilități. Dar și acestea se referă mai mult la măriri de alocații și mai puțin la incluziunea autentică a persoanelor cu dizabilități în societate. Andrei Brighidin a mai spus că cea mai mare parte a informației privind angajamentele concurenților electorali este plasată pe paginile web și pe rețelele de socializare ale acestora. Însă toate aceste pagini nu corespund standardelor internaționale de accesibilitate pentru toate tipurile de dizabilități. Potrivit expertului, un lucru pozitiv este că CEC a intreprins mai multe măsuri pentru ca persoanele cu dizabilități să poată vota: în toate secțiile de votare vor fi plicuri șablon pentru alegătorii cu deficiențe de vedere; cabinele de vot sunt accesibile pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, la unele clădiri unde sunt amenajate secțiile de votare au fost plasate rampe de acces.
Valeriu Dragalin, președintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova, a declarat că și tinerii sunt subreprezentați, deși reprezintă 30% din cetățenii cu drept de vot. Partidele politice cu cei mai mulți tineri pe listele electorale (peste 40%) sunt: Partidul Democrația Acasă, Partidul Verde Ecologist și Partidul Regiunilor din Moldova, însă ultimile două în primii 15 candidați au doar doi și, respectiv, trei tineri, restul fiind plasați la sfârșitul listei. Formațiunile care au cei mai mulți tineri în primele 15 locuri sunt: Partidul Democrația Acasă și Partidul Nostru, câte șapte tineri. Acestea sunt urmate de Blocul ACUM și Partidul Șor, care au câte patru tineri. Celelalte formațiuni înscrise în competiția electorală au mai puțin de doi tineri, iar Partidul Democrat este singura formațiune politică care nu are niciun tânăr în primele 15 locuri pe lista electorală. Valeriu Dragalin a menționat că, în cazul circumscripțiilor uninominale, majoritatea tinerilor candidați sunt plasați acolo unde formațiunea are șanse mai mici de a câștiga.
Polina Panaite, secretarul general al Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte, a menționat că acest raport arată că încă mai sunt probleme cu privire la asigurarea de șanse egale de participare la alegeri. Potrivit Alinei Panaite, în această campanie discursul concurenților electorali este, ca de obicei, axat pe subiecte populare și mai puțin pe problemele cu care se confruntă anumite grupuri de cetățeni.