Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat vor primi gratuit glucometre, teste și lanțete pentru controlul maladiei. Seturile vor fi distribuite, pe parcursul lunii mai și iunie, la domiciliul beneficiarilor prin intermediul oficiilor poștale la care sunt deserviți. Pentru achiziționarea și distribuirea glucometrelor, testelor și lanțetelor, din bugetul de stat au fost alocate 25 de milioane de lei, transmite IPN.
Ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, Silvia Radu, a spus, în cadrul unei conferințe de presă, că până acum pacienții erau nevoiți să-și procure aceste lucruri necesare din farmacii. Astfel, din momentul recepționării setului, pacienții care utilizează în tratament insulina (insulinodependenți), circa 19 mii de pacienți, vor primi câte un glucometru cu dispozitiv de înțepare, 1200 de teste și 1200 de lanțete. Cei care se tratează cu antidiabetice orale (insulinoindependenți), circa 81 de mii de pacienți, vor primi câte un set care conține un glucometru cu dispozitiv de înțepare, 100 de teste și 100 de lanțete.
Directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Tamara Andruşca, a menționat că seturile care vor fi distribuite le vor ajunge pacienților timp de aproape un an. Dacă persoanele diagnosticate cu diabet zaharat nu vor primi în următoarele două luni seturile date, sunt îndemnați să sune la linia fierbinte a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină 080099999, apel gratuit atât de pe telefon fix, cât și mobil.
Potrivit datelor statistice, numărul total de pacienți cu diabet zaharat este de aproape 100 de mii.