Persoanele care vor determina minorii să asiste la scene pornografice riscă 3 ani de puşcărie
Persoanele care vor determina minorii să asiste la scene pornografice, în care se comit acte sexuale de orice natură, riscă amendă de la 6 la 10 mii de lei sau închisoare până la 3 ani. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în lectură finală de către Parlament, transmite Info-Prim Neo.
Persoanele care vor propune minorilor, prin intermediul tehnologiilor de informare şi comunicare, o întâlnire pentru a săvârşi orice acţiune cu caracter sexual, vor fi pedepsite cu amendă de la 6 la 10 mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau închisoare până la 5 ani.
Proiectul mai prevede că orice persoană care a comis un act sexual cu un minor, altul decât violul, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală, să fie pedepsită cu închisoare de la 5 până la 8 ani. Persoanele care recurg la prostituţie cu un copil minor, ştiind că are vârsta sub 16 ani, riscă închisoare până la 5 ani.
Proiectul a fost propus de către Ministerul Afacerilor Interne.