Persoanele care deţin scrisori de garanţie vor beneficia de indemnizaţii de la stat
Persoanele care deţin scrisori de garanţie pentru obţinerea creditelor preferenţiale, eliberate de către autorităţile administraţiei publice locale până la data de 1 ianuarie, pentru construcţia, procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor, vor beneficia de indemnizaţii unice de la Bugetul de Stat. Mărimea acestei indemnizaţii corespunde sumei indicate în scrisoarea de garanţie. Pentru aceasta în buget a fost prevăzută suma de peste 23 de milioane de lei, transmite Info-Prim Neo.
Deputatul liberal-democrat Ion Butmalai a declarat într-o conferinţă de presă că beneficiari ai indemnizaţiilor unice sunt veteranii conflictului armat de pe Nistru şi acţiunilor de luptă din Afganistan, participanţii la lichidarea catastrofei de la Cernobâl, veteranii celui de al II război mondial, victimele reabilitate ale represiunilor politice şi familiile acestora.
Potrivit deputatului Alexandru Cimbriciuc prin hotărârea de Guvern din 13 septembrie, se va institui un nou mecanism care este o procedură simplificată de obţinere a scrisorilor de garanţie şi care vor fi acordate de către autorităţile publice de nivelul II.
Alexandru Cimbriciuc a specificat că persoanele care nu şi-au realizat dreptul la asigurare cu spaţiu locativ, la creditele preferenţiale şi nu deţin scrisori de garanţie, vor putea beneficia de dreptul la indemnizaţii, după finisarea procesului de acordare a indemnizaţiilor respective beneficiarilor de scrisori de garanţie.
„O bună parte din persoanele care au dreptul la aceste indemnizaţii nu au putut beneficia până acum de scrisori de garanţie din cauza barierelor birocratice şi a procedurii anevoioase de obţinere a acestora. Modificările efectuate de Guvern sunt binevenite şi vin să perfecţioneze mecanismul de susţinere materială din partea statului a anumitor categorii de cetăţeni”, a menţionat deputatul Tudor Deliu. El a menţionat că mijloacele financiare pentru acordarea indemnizaţiilor vor fi transferate de Ministerul Finanţelor către autorităţile publice locale în baza listelor întocmite de comisiile special create.
Potrivit deputaţilor, până în prezent, au fost depuse peste 2 mii de scrisori de garanţie pentru obţinerea creditelor preferenţiale.
Hotărârea din 13 septembrie a Guvernului prevede substituirea sistemului vechi al creditelor preferenţiale prin mecanismul de acordare a indemnizaţiilor unice.