Persoanele care aruncă gunoiul la voia întâmplării vor fi „vânaţi” de o comisie specială a primăriei

După doar câteva săptămâni de la sărbătorile de Paşti, înainte de care s-a făcut curăţenie generală în capitală, mormanele de gunoi au umplut din nou străzile din Chişinău. Gunoiştile neautorizate se înmulţesc ca ciupercile după ploaie, constată directorul Centrului municipal de Medicină Preventivă, Iurie Pânzaru, citat de Info-Prim Neo. Serviciile municipale nu reuşesc să facă faţă lucrărilor de salubrizare, volumul acestora fiind în continuă creştere, spune mediul igienist-şef al oraşului. Potrivit lui Iurie Pânzaru, albia râului Bâc, care nu demult a fost curăţată, se transformă din nou într-o gunoişte mare. Gunoiul este adus aici nu doar cu pungile, dar şi cu remorcele. Aceeaşi situaţie este şi în alte locuri din capitală şi din suburbii. „Populaţia care locuieşte pe străzile Podgoreni şi 8 martie, din sectorul Râşcani, nu are contracte cu Regia „Autosalubritate” şi aruncă gunoiul unde apucă. Iar cei din comuna Truşeni îl duc pe teritoriul cimitirului sau în lunca râuleţului din localitate”, a comunicat Iurie Pânzaru într-o şedinţă la primărie. Amenda pentru aruncarea gunoiului la voia întâmplării oscilează între 200 şi 400 de lei pentru persoanele fizice şi 400-800 de lei pentru cele juridice – prea puţin pentru a-i face pe oameni să renunţe la acest prost obicei, spune şeful poliţiei municipale, Silviu Muşuc. „Poliţia patronează albia râului Bâc şi parcurile, însă nu întotdeauna reuşeşte să depisteze persoanele care încalcă legea”, recunoaşte Silviu Muşuc. În perioada imediat următoare vor fi reluate raidurile comisiei speciale de control, din care fac parte reprezentaţi ai poliţiei, Centrului municipal de Medicină Preventivă, preturilor şi Inspectoratului Ecologic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.