Persoane publice şi oameni simpli l-au comemorat pe Eminescu

Persoane publice şi oameni simpli l-au comemorat astăzi, 15 iunie, pe Mihai Eminescu, la data când se împlinesc 120 de ani de la trecerea în eternitate a poetului. În Grădina publică Ştefan cel Mare s-au adunat scriitori, compozitori, istorici, politicieni, părinţi şi copii, transmite Info-Prim Neo. Moderatorul evenimentului, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, poetul Arcadie Suceveanu, consideră că situaţia social-politică din ţară din nou ne impune să învăţăm lecţiile lui Eminescu. „Creaţia lui demult a devenit Evanghelia spirituală a neamului nostru, un simbol al culturii şi spiritialităţii noastre şi un mare reper pentru toţi românii. Astăzi avem nevoie de istoricul, publicistul şi poetul Mihai Eminescu mai mult ca altădată. Trăim momentul recuperării integrale a operei lui Mihai Eminescu”, a spus Arcadie Suceveanu. Cei prezenţi la acţiune au îndemnat cetăţenii Moldovei să urmeze exemplul lui Eminescu: să aleagă grâul de neghină, pentru a oferi urmaşilor un viitor mai bun. Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, spune că Eminescu ne va uni întotdeauna în cuget şi în simţire. „Oricâte decenii şi milenii n-ar trece de la încetarea existenţei fizice a lui Mihai Eminescu, peste ani vorbele lui sunt mereu actuale. Acum societatea noastră este dezbinată. Unul din motive este şi faptul că s-a încercat falsificarea istoriei, limbii, tradiţiilor şi a valorilor neamului. Acum 20 de ani opera lui Eminescu ne-a ajutat să revină valorile în ţară. Sper că şi astăzi ne vom consolida pentru a promova valorile adevărate. Nimic nu poate fi clădit pe minciună”, a subliniat Dorin Chirtoacă Poetul Ion Hadârcă şi-a amintit de ziua comemorării poetului cu 19 ani în urmă. „Atunci, primul parlament democratic din Republica Moldova şi-a întrerupt lucrările pentru a petrece o şedinţă în plen la monumentul lui Mihai Eminescu, alături de Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Nicolae Costin, Gheorghe Ghimpu, Ion Vatamanu, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Grigore Vieru, Andrei Vartiic, marii noştri patrioţi, poeţi ai limbii române. Astăzi parlamentarii comunişti au arătat un total nerespect faţă de poetul neamului nostru. Dar semnificaţia acestei zile întotdeauna a fost una de murire şi reînviere, şi sper că vom reînvia şi astăzi pentru a ne salva valorile naţionale”, a spus Ion Hadârcă. „Eminescu este trecutul, prezentul şi viitorul nostru. Adevărurile spuse de el sunt actuale şi trimiterile de astăzi la acest poet denotă, încă o dată, că el este forţa care ne poate uni pentru o cauză nobilă”, a menţionat liderul PLDM, Vlad Filat. Poetul Valeriu Matei consideră că suntem o generaţie fericită, pentru că dispunem de întreaga operă eminesciană. „Poetul întotdeauna a fost în miezul bătăliilor. Pe atunci spunea că suntem mult mai puternici fiindcă suntem 8 mln. Acum suntem aproape 30 de milioane de români în lume, dar dezbinările continuă. Să revenim la opera lui Eminescu, să o citim în profunzime pentru avea şanse de viitor”, a spus Valeriu Matei. Recent Academia Română a tipărit ultimele dintre cele 30 de volume ale operei lui Mihai Eminescu, 10 dintre care au fost lansate şi la Chişinău pe 15 ianuarie, în ziua de naştere a poetului. Celelalte 20 volume vor fi prezentate astăzi la Centrul academic „Mihai Eminescu” din capitală. Tot astăzi au fost făcute publice 8 volume apărute sub genericul: „Enigma morţii lui Eminescu”, documentarul ultimei perioade a vieţii poetului, de Dumitru Vatamaniuc şi Nicolae Georgescu. La Iaşi a apărut o carte de eseuri despre Eminescu de Vlad Zbârciog şi Mihai Cimpoi. Printre eseuri sunt cele cu titlurile: „Eminescu şi drepturile organice ale basarabenilor”, „Eminescu şi originea noastră dacică”, „Eminescu la timpul prezent”, „Eminescu şi limba română” şi altele.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.